header
header
header
     
 

Stimate doamne şi stimaţi domni!

Suntem încântaţi să Vă urăm bun venit pe pagina web a Companiei juridice INVICTUS.
Juristii companiei şi-au demarat activitatea profesională în anul 1996. În procesul evoluţiei carierei juriştii au acumulat şi însuşit vaste cunoştinţe şi abilităţi, activând în cadrul diverselor autorităţi publice, organisme de drept, Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, cât şi în cadrul unor companii private. Specialiştii noştri au toate abilităţile necesare şi un mare grad de responsabilitate.

Compania noastră oferă asistenţă persoanelor juridice şi fizice. Managerii IMM-urilor, care au apelat la noi, au conştientizat că colaborarea cu compania juridică INVICTUS le va permite excluderea jurisconsultului personal din organigrama entităţii. Noi suntem acei, care vom prelua atribuţiile şi ne vom asuma responsabilităţile acestora.

Compania juridică INVICTUS işi are sediul în centrul oraşului Chişinau, cu acces foarte comod şi facil, adresa şi traseul de acces le puteţi vizualiza aici.
Sperăm că Veţi reuşi uşor şi rapid să găsiţi pe site-ul nostru informaţii utile pentru Dumneavoastră.

Vă dorim prosperarea afacerii Dumneavoastră.



Consilierul juridic al Dvs.
Compania juridica INVICTUS
 

25 iulie 2011
Începînd cu 12 septembrie 2012 cetăţenii R.Moldova vor putea depune actele la autorităţilor italiene pentru conversiunea permisului de conducere de tipul DL 2008 (tip nou)...(continuare)


21 iulie 2011
Moldova depăşeşte Ucraina şi România la capitolul creşterii economice Ц Ministerul Economiei...(continuare)


05 aprilie 2011
Ministrul Justiţiei a prezidat, la 4 aprilie 2011, prima şedinţă a Consiliul Naţional pentru Reforma Justiţiei. În cadrul şedinţei, au fost prezentate principalele aspecte conceptuale ale refomei justiţiei: organizarea judecătorească, procedura civilă, procedura penală, Procuratura....(continuare)


25 februarie 2011
Ucraina a transmis Republicii Moldova preşedinţia în Organizaţia ДPentru democraţie şi dezvoltare economicăФ (GUAM). ...(continuare)


12 ianuarie 2011
Exporturile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2010 s-au cifrat la 204,8 mil. dolari SUA, cu 14,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 48,0% - comparativ cu luna noiembrie 2009...(continuare)


29 decembrie 2010
Din 1 ianuarie 2011 intră în vigoare noile reglementări ale Uniunii Europene în materie de securitate a tranzacţiilor comerciale. Astfel, devine obligatorie depunerea prealabilă a declaraţiei sumare din partea agenţilor economici, care realizează tranzacţii vamale, logistice internaţionale la import către autorităţile vamale ale Uniunii Europene...(continuare)


26 noiembrie 2010
La 25 noiembrie 2010, o delegaţie a Ministerului Justiţiei împreună cu reprezentanţi din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a participat la reuniunea Consiliului Permanent al Uniunii Internationale a Executorilor Judecatoresti in cadrul careia Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti din Republica Moldova a fost acceptata in calitate de membru permanent....(continuare)


01 octombrie 2010
La 12 decembrie 2010 intră în vigoare Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, adoptată recent de Parlament.....(continuare)


24 septembrie 2010
La 21 septembrie 2010, Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a participat la inaugurarea primului Congres al executorilor judecătoreşti privaţi, în cadrul căruia executorii şi-au ales organele profesionale. ....(continuare)

Toate stirile..
 
 
     
         Share: